Am decis să dedic următoarea mea carte, „Scrisorile în așteptare”, bunicului meu matern, șeicul Abdul Muttal Al-Saidi, pe care mi-aș dori să-l fi susținut alături în acest moment.
Șeicul Abdel Muttal Al-Saidi a avut multe bătălii ca urmare a opiniilor și eforturilor sale și a fost pedepsit de mai multe ori, inclusiv în 1937, când Al-Azhariții s-au revoltat împotriva șeicului din cauza opiniilor sale. A fost format un comitet pentru a-l judeca. Șeicul Mahmoud Shaltout, șeicul Al-Zankaloni și alții i-au sugerat să scrie un memorandum prin care să anunțe retragerea unora dintre opiniile sale, iar șeicul Abdel Muttal a fost de acord. Comitetul de judecată a fost compus din: șeicul Muhammad Abdel Latif Al-Fahham, subsecretar al Al-Azhar; șeicul Abdel Majeed Al-Labban, șeicul Facultății Usul Al-Din; și șeicul Mamoun Al-Shinnawi, șeicul Facultății Sharia. Comitetul de judecată a concluzionat că șeicul Abdel Muttal va fi privat de promovare timp de cinci ani și că va fi transferat de la predarea la Facultatea de Limba Arabă la Departamentul General din Tanta.
Șeicul Al-Saidi s-a abătut de la consensul Al-Azhar în ceea ce privește uciderea apostaților, spunând: „Nu pot fi de acord cu acei Al-Azhariți rigizi, căci voi aduce asupra lui Al-Azhar ceea ce ei îi aduc cu rigiditatea lor”. În ciuda atacurilor șeicilor Al-Azhar, conduși de șeicul Issa Manoun, Al-Saidi a rămas ferm în sublinierea importanței libertății religioase pentru toți. Abdel Muttal Al-Saidi credea că pedeapsa cu moartea pentru un apostat ar trebui impusă doar unui apostat ucigaș sau celui care îi obligă pe musulmani să-și abandoneze religia. Lupta aici este în apărarea libertății. Cât despre un apostat pașnic, nu există nicio pedeapsă pentru el în această lume, deoarece libertatea religioasă este legată de pedeapsa lumească. Dacă există o pedeapsă lumească pentru credință, atunci nu există libertate religioasă și invers. Sprijinul său pentru aceasta a fost versetul sfânt coranic: „Nu există constrângere în religie”.
Bunicul meu, șeicul Abdul Muttal Al-Saidi, s-a confruntat cu multe probleme din cauza convingerilor sale religioase și, prin urmare, el a fost cea mai potrivită persoană căreia i-am dat voie să-i dedic cartea mea, „Scrisorile așteptate”.